Prin Memorandumul privind Aprobarea Planului național de acțiune 2016 – 2018 pentru implementarea angajamentelor asumate prin Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă, a fost instituit Comitetul Național de Coordonare a implementării Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă în România.
În acest sens, în data de 31 august 2017, a fost adresată o invitație organizațiilor societății civile privind înscrierea în Comitetul Național.
Perioada de înscrieri a fost 1-15 septembrie, fiind înregistrate 27 de candidaturi. Au fost primite, de asemenea, numeroase cereri de clarificări privind rolul și atribuțiile Comitetului Național și ale membrilor acestora.
Întruniți în sedință comună în data de 3 octombrie, reprezentanții guvernamentali din cadrul Comitetului au luat act de depunerea candidaturilor, precum și de clarificările cerute.
Având în vedere interesul crescut pentru participare, înaintea evaluării candidaturilor depuse, s-a luat decizia transmiterii următoarelor clarificări legate de Rolul și atribuțiile membrilor Comitetului, atât din partea guvernamentală, cât și non-guvernamentală:
- Comitetul este alcătuit dintr-un număr egal de reprezentanți (7/șapte) din partea guvernamentală și a societății civile;
- Comitetul poate include diferiți actori guvernamentali și non-guvernamentali (ex: cetățeni, ONG-uri, autorități locale, Parlament, mediu academic, mediu privat etc.), care să ofere mai multe perspective asupra activităților necesare implementării obiectivelor OGP în România;
- Comitetul va asigura coordonarea implementării acțiunilor vizând Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă în România;
- Comitetul va coordona elaborarea planurilor naționale de acțiune;
- Membrii Comitetului vor monitoriza și vor evalua implementarea angajamentelor din Planul Național de Acțiune. În acest sens, vor elabora Raportul de autoevaluare și îl vor transmite prin Punctul Național de Contact OGP (Secretariatul General al Guvernului) către Comitetul Director OGP. De asemenea, vor face propuneri pentru îmbunătățirea modului de implementare a Planului.
- Întâlnirile vor avea loc lunar;
- Membrii Comitetului vor analiza și lua în considerare propunerile altor actori interesați cu privire la procesul OGP în România;
- Membrii non-guvernamentali au dreptul să elaboreze propriile reguli de rotație în cadrul Comitetului;
- Membrii non-guvernamentali pot face propuneri referitoare la politici de guvernare deschisă;
- În funcție de expertiză, membrii non-guvernamentali vor sprijini implementarea unor activități din Plan și elaborarea de propuneri de politici de guvernare deschisă;
- Membrii Comitetului vor disemina informațiile referitoare la Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă;
- Agenda reuniunilor și deciziile luate vor fi publicate pe site-ul ogp.gov.ro.
În această primă etapă, cei 7 reprezentanți selectați vor deține un mandat de 4 luni. Una dintre atribuțiile care le revin în acest mandat este stabilirea criteriilor pentru selecția următorilor 7 reprezentanți ai societății civile în Comitet, precum și modalitatea de rotație pentru următoarele mandate.
Totodată, s-a decis ca termenul de depunere a Scrisorilor de intenție să fie prelungit până la data de 31 octombrie 2017.
Reamintim că, pentru a putea desemna reprezentanți în Comitetul Național OGP, organizațiile societății civile trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:
- să fie persoane juridice fără scop lucrativ înregistrate în România în condițiile legii, domeniile de activitate prevăzute în statut să fie în strânsă legătură cu domeniile de competență ale OGP;
- scopul, obiectivele și activitățile să fie independente față de instituții publice, partide politice, ideologii, doctrine și religii;
- să nu condiționeze participarea beneficiarilor la acțiunile organizației de apartenența acestora la anumite ideologii, doctrine, religii sau alte organizații;
- instituțiile publice și partidele politice să nu aibă reprezentanți în organele de conducere ale organizațiilor;
- să dispună de organe de decizie distincte de cele de execuție;
- să fi desfășurat activitate neîntreruptă anterior depunerii candidaturii timp de cel puțin 3 ani și să fi făcut publice rapoarte de activitate anuale, precum și rapoarte financiare;
- să nu desfășoare activități exclusiv în interesul membrilor săi;
- să nu înregistreze datorii la bugetul de stat;
- să fi realizat cel puțin trei studii/analize/cercetări sau proiecte, în funcție de specificul organizației, în domeniile de competență ale OGP;
- să nu practice și să nu promoveze un discurs instigator la ură.
Candidatura se va realiza prin Scrisoare de intenție, prin care vor fi asumate criteriile de eligibilitate de mai sus și în care candidații vor menționa organizația/organizațiile care le sprijină candidatura, dacă este cazul, precum și cel puțin trei studii/analize/cercetări/proiecte, în funcție de specificul organizației, în domeniile de competență OGP.
Scrisoarea poate fi trimisă în perioada 7-31 octombrie 2017, la adresa de e-mail ogp@gov.ro, în atenția Comitetului Național OGP.
Candidaturile deja depuse în perioada 1-15 septembrie 2017, prin care au fost asumate criteriile de eligibilitate, vor fi luate în considerare și nu trebuie retrimise.
Procesul de selecție va fi coordonat de reprezentanții guvernamentali ai Comitetului, pe baza criteriilor de eligibilitate menționate, și se va defășura după următorul calendar:
31.10.2017 – transmiterea scrisorii de intenție
01.11.2017 – publicarea listei candidaților înscriși
17.11.2017 – publicarea listei candidaților selectați
20.11.2017 – începutul mandatului celor 7 membri selectați pentru perioada 20.11.2017- 20.03.2018.
Date de contact:
Secretariatul General al Guvernului, Piața Victoriei, nr. 1, sector 1, București, cod poștal 011791, telefon 021.314.34.00/int. 1152, e-mail ogp@gov.ro