Perioada de consultare publică a luat sfârşit. În prezent sunt analizate observaţiile şi sugestiile primite.
Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă are ca scop asigurarea transparenţei procesului decizional și a accesului la informaţii de interes public. Mai presus de toate, însă, obiectivul major al acestui Parteneriat constă în implementarea de proiecte pentru promovarea integrităţii şi bunei guvernări, în strânsă colaborare cu societatea civilă.
Combaterea corupției, creșterea eficienței în domeniul administrativ și consolidarea actului de guvernare depind într-o foarte mare măsură de creșterea gradului de implicare a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor.
În acest scop, te încurajăm să trimiți sugestii, observații sau orice alte informații referitoare la tematica Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă, sau cu privire la implementarea angajamentelor asumate de Guvernul României și prevăzute în Planul naţional de acţiune 2012-2014.
Implică-te în consultarea publică asupra Raportului anual de autoevaluare!
Conform calendarului OGP, primul an de implementare a început la data de 1 iulie 2012 și s-a terminat la 30 iunie 2013, iar Guvernul României trebuie să trimită Comitetului de coordonare OGP, la sfârșitul lunii septembrie 2013, Raportul anual de autoevaluare privind Planul naţional de acţiune pentru anul 2012.
Draft-ul Raportului anual de autoevaluare privind Planul naţional de acţiune pentru anul 2012 este supus consultării publice în perioada 11 – 25 septembrie 2013.
Îți recomandăm să îl descarci și să îl consulți, apoi să folosești formularului de contact sau să trimiți un mesaj direct pe adresa de e-mail: ogp@gov.ro pentru a-ți exprima părerea.
Menționăm faptul că eventualele comentarii sau observații vor fi luate în considerare la elaborarea variantei finale a Raportului.