Cancelaria Prim-Ministrului, cu sprijinul Băncii Mondiale, a organizat două videoconferințe cu reprezentanții guvernelor Croației și Indoneziei, care au împărtășit reprezentanților administrației publice centrale și ai societății civile din România experiențele și cele mai bune practici privind modul de implementare a planurilor de acțiune OGP.
Astfel, în data de 13 iunie 2014, dna. Sandra Pernar a susținut experiența guvernului Croației cu privire la modul de organizare instituțională pentru colaborarea dintre guvern și societatea civilă.
În data de 8 iulie 2014, dnul. Dedi Noor Cahyanto, Delivery Unit for Development Monitoring and Oversight, a împărtășit reprezentanților României experiența extinderii implementării OGP la nivel local în Indonezia.
Material de prezentare Indonezia: “Bringing OGP to the Subnational Level“