Rezumatul vizitei de lucru la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

În data de 17 septembrie 2013, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a avut loc întâlnirea unui grup de lucru alcătuit din reprezentanți ai ministerului, Cancelariei Primului-Ministru și societății civile, în vederea identificării seturilor de date deschise ce urmează a fi publicate, într-o primă etapă, pe baza recomandărilor din partea reprezentanților societății civile, inclusiv programatori voluntari și reprezentanți ai posibililor utilizatori. 

În urma discuțiilor, s-a convenit ca, până la data de 28 septembrie 2013, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să emită un punct de vedere cu privire la următoarele solicitări din partea societății civile:

1. elaborarea listei seturilor de date disponibile în format tabelar;

2. efectuarea demersurilor necesare pentru ca Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, precum și Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit să identifice și să publice pe site-urile proprii seturi de date disponibile în format deschis;

2. publicarea în format deschis a unor seturi de date cu localizare geografică, în care să fie inclus codul numeric de identificare a unităților administrativ-teritoriale (SIRUTA).

Sari la conținut