În data de 11 martie 2019, în cadrul Săptămânii Guvernării Deschise (Open Gov Week), a avut loc prima reuniune din acest an a Comitetului Național de Coordonare a implementării Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă în România, având tema Parteneri pentru O.G.P. România. Agenda reuniunii și minuta pot fi consultate aici: DOCX / PDF
Lansare consultare publică pe tema propunerilor de clarificare a regulamentului de organizare și funcționare a Comitetului Național OGP:
Începând din luna ianuarie 2018, următoarele standarde au devenit obligatorii:
– forumul de coordonare OGP există și se reunește cel puțin o dată la 3 luni (de 4 ori pe an);
– forumul este multipartit: este alcătuit atât din reprezentanți ai guvernului, cât și ai societății civile;
– forumul trebuie să asigure co-crearea și participarea societății civile pe întregul ciclu al planurilor de acțiune: elaborare, implementare, monitorizare.
În vederea asigurării unei mai bune funcționări a Comitetului Național, în conformitate cu standardele obligatorii stabilite de Parteneriat, și ca urmare a necesității selecției reprezentanților societății civile pentru un nou mandat (primul mandat al membrilor selectați în noiembrie 2017 era prevăzut să dureze 4 luni), lansăm în consultare publică următoarele propuneri de clarificare a atribuțiilor membrilor și de selecție a noilor membrii din partea societății civile:
Propuneri Comitet Național OGP – versiunea pentru consultare publică (DOCX / PDF)
Ne puteți transmite observațiile și propunerile voastre până la data de 21 aprilie 2019, completând formularul: https://forms.gle/GYL4skLG7KcM4SZn9 sau pe adresa ogp@gov.ro.
Resurse:
Open Government Partnership
OGP Handbook – Rules and Guidance for Participants (2019)
OGP Participation and Co-Creation Toolkit (2018)
Multistakeholder Forum Handbook
Comitetul Național de Coordonare