Invitație adresată organizațiilor societății civile privind înscrierea în Comitetul Național de Coordonare a implementării Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă în România

Guvernul României s-a alăturat inițiativei internaționale Open Government Partnership în anul 2011, afirmându-și angajamentul de a deveni un guvern mai deschis, mai responsabil și mai eficient prin promovarea transparenţei şi combaterea corupţiei, încurajarea participării civice la viaţa publică și folosirea noilor tehnologii în administrație.

În prezent, se implementează al treilea Plan de acțiune (2016 – 2018), rezultat al consultării și comunicării administrației centrale cu societatea civilă, prin care se reafirmă angajamentele României cu privire la respectarea principiilor de bază ale OGP.

Prin Memorandumul privind Aprobarea Planului național de acțiune 2016 – 2018 pentru implementarea angajamentelor asumate prin Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă, a fost instituit Comitetul Național de Coordonare a implementării Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă în România.

Acesta este format, după modelul Steering Committee OGP, dintr-un număr egal de reprezentanți ai autorităților publice și ai societății civile.

Reprezentanții instituțiilor publice sunt în număr de șapte, reprezentarea fiind asigurată la nivel de secretar de stat și membri supleanți din rândul personalului tehnic. Instituțiile membre în Comitetul Național OGP sunt: Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiției, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaţionale.

Comitetul are rolul de a coordona implementarea acțiunilor vizând realizarea OGP în România. Atribuțiile sale includ elaborarea planurilor naționale, respectiv monitorizarea și evaluarea implementării acestor planuri.

Întâlnirile membrilor Comitetului vor avea loc lunar și la acestea pot participa cu statut de invitați și alte instituții publice sau organizații neguvernamentale, în funcție de tematica aflată pe ordinea de zi.

Pentru a putea desemna reprezentanți în Comitetul Național OGP, organizațiile societății civile trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:

  1. să fie persoane juridice fără scop lucrativ înregistrate în România în condițiile legii, domeniile de activitate prevăzute în statut să fie în strânsă legătură cu domeniile de competență ale OGP;
  2. scopul, obiectivele și activitățile să fie independente față de instituții publice, partide politice, ideologii, doctrine și religii;
  3. să nu condiționeze participarea beneficiarilor la acțiunile organizației de apartenența acestora la anumite ideologii, doctrine, religii sau alte organizații;
  4. instituțiile publice și partidele politice să nu aibă reprezentanți în organele de conducere ale organizațiilor;
  5. să dispună de organe de decizie distincte de cele de execuție;
  6. să fi desfășurat activitate neîntreruptă anterior depunerii candidaturii timp de cel puțin 3 ani și să fi făcut publice rapoarte de activitate anuale, precum și rapoarte financiare;
  7. să nu desfășoare activități exclusiv în interesul membrilor săi;
  8. să nu înregistreze datorii la bugetul de stat;
  9. să fi realizat cel puțin trei studii/analize/cercetări sau proiecte, în funcție de specificul organizației, în domeniile de competență ale OGP;
  10. să nu practice și să nu promoveze un discurs instigator la ură.

 

Candidatura se va realiza prin Scrisoare de intenție, prin care vor fi asumate criteriile de eligibilitate de mai sus și în care candidații vor menționa organizația/organizațiile care le sprijină candidatura, dacă este cazul, precum și cel puțin trei studii/analize/cercetări/proiecte, în funcție de specificul organizației, în domeniile de competență ale OGP.

Scrisoarea poate fi trimisă în perioada 1-15 septembrie 2017, la adresa de e-mail ogp@gov.ro, în atenția Comitetului Național OGP.

 Procesul de selecție va fi coordonat de reprezentanții guvernamentali ai Comitetului, pe baza criteriilor de eligibilitate menționate, și se va defășura după următorul calendar:

Termen Activitatea
15.09.2017 transmiterea scrisorii de intenție
18.09.2017 publicarea listei de candidați înscriși
06.10.2017 publicarea listei de candidați selectați *
10.10.2017 începutul mandatului celor 7 membri selectați pentru perioada 10.10.2017-10.02.2018

 *Vor fi selectați 7 reprezentanți pentru un mandat de 4 luni, urmând ca aceștia să stabilească alături de ceilalți candidați înscriși propunerile privind modalitatea de rotație în Comitet.

Date de contact:

Secretariatul General al Guvernului, Piața Victoriei, nr. 1, sector 1, București, cod poștal 011791

telefon 021.314.34.00/int. 1152, e-mail ogp@gov.ro, www.ogp.gov.ro

Sari la conținut