Prima Hotărâre de Consiliu Local dedicată datelor deschise

Acum câteva zile am anunțat faptul că Primăria Timișoara a devenit prima instituție locală ce a încărcat date pe portalul național de date deschise data.gov.ro. Deschiderea locală față de publicarea acestui tip de date a avut încă o urmare în Timișoara: s-a votat o Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Timişoara, prin care se aprobă regulamentul-cadru al unei colaborări în regim de voluntariat. Scopul este publicarea datelor primăriei în regim de date deschise, gata de a fi reutilizate de cetățeni, în beneficiul locuitorilor orașului.

Astfel, aceasta este prima Hotărâre de Consiliu Local care se ocupă de date deschise. Reprezintă un real model de urmat din punct de vedere juridic, abordând aspectele organizatorice necesare unei conlucrări legale și durabile între primărie și o comunitate de date deschise.

În același timp, această Hotărâre a Consiliului Local este manifestarea unei intenții pe termen lung a Primăriei Timișoara de a deschide date către cetățeni.

Dan Diaconu, Viceprimar al municipiului Timișoara, este de părere că  „Datele deschise şi accesibile permit un schimb democratic şi larg de cunoştinţe, facilitând dialogul între cetăţeni şi autorităţile locale. Datele deschise încurajează participarea şi comunicarea şi conduc către inovaţie şi dezvoltare”. Această viziune este cea care a făcut posibilă încărcarea nomenclatorului străzilor din Timișoara în portalul data.gov.ro și, sperăm, una care va permite dezvoltarea de proiecte ulterioare și de încărcări suplimentare de date.

În același timp, marcăm un moment ce sperăm să inspire și alte instituții ale administrației locale să contribuie cu date valoroase în portalul național de date deschise.

În adăugarea nomenclatorului străzilor din  Timișoara în portalul data.gov.ro, un rol important l-a avut comunitatea locală SmartCity Timișoara –  iniţiator şi colaborator al expunerii acestui set de date.  SmartCity Timișoara este o comunitate IT de voluntari, animată de Bogdan Solga, Petru Isfan, Sebastian Bala și Dan Bugariu, ce colaborează cu instituțiile statului, firmele și comunitățile locale cu scopul de a deschide accesul spre informațiile publice.

Puteți descărca și citi anexele Hotărârii:

Referat

Anexa 1

Anexa 2

Sari la conținut