Exemple de reutilizare a datelor deschise

Dacă reprezinți un antreprenor, o organizație neguvernamentală sau o instituție publică și ai exemple de inițiative ce re-utilizează date deschise publicate pe portalul național data.gov.ro, ne poți împărtăși experiența ta prin intermediul formularului:  http://bit.ly/2Qcqei8.

Aplicația ta poate fi inclusă în pagina din portal dedicată exemplelor de bune practici în re-utilizarea datelor deschise în beneficiul cetățenilor, mediului privat sau administrației publice.

Conform Licenței deschise OGL-ROU-1.0, în cazul re-utilizării datelor din portal trebuie să declarați sursa informației prin afișarea textului asumării atașate de către licențiator și adresa unde informația a fost publicată de către acesta.

Plan de acțiune locală OGP 2018-2020 – municipiul Iași

În anul 2018, Primăria municipiului Iași a intrat în Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă, în cadrul OGP Local Program, și trebuie să creeze împreună cu societatea civilă un plan de măsuri pe care le va implementa până în 2020.

Planul de Acțiune Locală trebuie să fie elaborat participativ, de un grup de lucru reunit  într-un multistakeholder forum, din care pot face parte, alături de reprezentanții administrației locale, membri ai societății civile, ai mediului academic și de afaceri sau ai diferitelor grupuri profesionale.

În acest context, Primăria Municipiului Iași a lansat o invitație deschisă către toți ieșenii care doresc să participe la dezvoltarea planului de acțiune locală, să își exprime interesul de a intra în grupul de lucru care va contribui, alături de administrația locală, la elaborarea acestui plan.

În plus,  va avea loc  o sesiune de informare în perioada 11 – 12 septembrie 2018, cu Brittany Lane, reprezentant OGP, aflat la Iași în vizită de lucru, pentru a explica beneficiile și responsabilitățile municipiului în calitate de partener OGP.

 

Consultare publică Draftul Planului Național de Acțiune 2018-2020

Între 12 și 25 iulie 2018, se desfășoară perioada de consultare publică privind Draftul Planului Național de Acțiune 2018-2020 aferent Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă, ce a fost elaborat pe baza propunerilor formulate în perioada martie-iunie 2018 de administrația centrală și de societatea civilă.

Ne puteți trimite comentariile dumneavoastră până la data de 25 iulie 2018, la adresa de e-mail ogp@gov.ro.

PNA 2018-2020_draft iulie 2018 (.doc)

PNA 2018-2020_draft iulie 2018 (.pdf)

Seturi de date deschise PNA 2018-2020 (.xlsx)