Sesiune de informare destinată instituțiilor prefectului la Iași, 2 octombrie 2014

DistribuieTweet about this on Twitter
Twitter
Share on Facebook
Facebook

În data de 2 octombrie 2014, Cancelaria Primului-Ministru a organizat o sesiune de informare cu privire la OGP și datele deschise, la care au fost invitați reprezentanți ai instituțiilor prefectului din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui.

Evenimentul s-a desfășurat în municipiul Iași, în sala de conferințe a Instituției Prefectului Iași, și au participat 14 persoane din cadrul prefecturilor.

Sesiunea s-a adresat cu precădere factorilor de decizie în procesul de transparenţă, utilizarea noilor tehnologii şi dialogul cu cetăţenii, precum și persoanelor responsabile pentru comunicarea informațiilor de interes public.

Întrucât Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă promovează dialogul real între reprezentanții administrației și cetățeni, la eveniment au participat și reprezentanți ai societății civile și mediului de afaceri, membri ai Coaliției pentru Date Deschise: Ovidiu Voicu (Fundația pentru o Societate Deschisă), Lucian Oprea (LISAL Comunitatea liber să alegi) și Dan Bugariu (arhitect şi trainer software, fondator al comunităţii SmartCity).

Dl. Radu Puchiu, Secretar de Stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru, a prezentat obiectivele Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă și Planul de acțiune aprobat de Guvernul României pentru implementarea angajamentelor impuse prin participarea la OGP.

O componentă importantă a discuțiilor a fost reprezentată de datele deschise (open data) și stadiul de publicare a acestora de către instituțiile publice din România.

Atât reprezentanții Cancelariei, cât și ai societății civile și mediului de afaceri au susținut cu exemple concrete utilitatea publicarii de date în format deschis și au argumentat persoanelor din instituțiile prefectului importanța diseminării la nivel local a informațiilor și materialelor referitoare la OGP.

Sesiunea de întrebări și răspunsuri a acoperit următoarele subiecte:

– tipuri de seturi de date;

– beneficiarii publicării datelor deschise: administrația, comunitatea, mediul de afaceri, societatea civilă;

– cadrul legislativ;

– resursele necesare;

– probleme întâmpinate în diseminarea informațiilor către autoritățile publice locale;

– interesul persoanelor responsabile pentru comunicarea informațiilor de interes public față de reluarea reuniunilor anuale.

În cadrul întâlnirii, doamna Luminița Constantin, Președintele Asociației Naționale a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni, și-a manifestat interesul față de obiectivele OGP și și-a exprimat dorința de a colabora cu Cancelaria Primului-Ministru pe tema diseminării informației.

Sesiune OGP institutiile prefectului Iasi 2 octombrie 2014 (pdf)