Open Data în Timișoara. De ce nu și în toată țara?

DistribuieTweet about this on Twitter
Twitter
Share on Facebook
Facebook

Articol de Radu Puchiu

Am avut recent plăcuta surpriză de a fi contactați de două comunități din Timișoara, SmartCity Timișoara și City Projects, pe tema datelor deschise și folosirea lor în folosul comunității locale. Vizita la București a lui Silviu Vert, unul dintre inițiatorii SmartCity Timișoara, a fost un bun prilej de a cunoaște eforturile pe care fiecare dintre noi le ducem pe această zonă.

_TZC5726

Mi-am dat seama însă de un lucru: eforturile de colectare și utilizare a datelor deschise sunt îndreptate în general înspre autoritățile centrale, ca parte a angajamentelor luate în cadrul OGP, autoritățile locale rămânând cumva în afara acestui proces. Apropierea dintre cetățeni și autoritățile locale este mult mai mare decât în raport cu cele centrale, iar potențialul deschiderii datelor, privit din perspectiva impactului imediat asupra publicului local, este foarte mare.

Având aceste lucruri în vedere, am considerat că organizarea unei mese rotunde pe această temă a importanței datelor deschise pentru comunitățile locale ar fi de un bun augur și m-a bucurat mult că, la scurt timp, cu sprijinul Primăriei și Universității Politehnice din Timișoara, bineînțeles cu implicarea celor două comunități amintite mai sus, a fost organizat un asemenea eveniment.

Desfășurat în 24 octombrie și având ca principal scop prezentarea modalității și avantajelor publicării datelor de la nivelul administrației locale, precum și contribuția comunităților IT locale la dezvoltarea de aplicații folosind aceste date în beneficiul cetățenilor orașului Timișoara, a fost o oportunitate pentru a prezenta inclusiv corelarea acțiunilor întreprinse în acest sens de administrația locală cu strategia în desfășurare a Guvernului României. 

M-a bucurat să văd deschiderea pe care Primăria Timișoara, prin domnul vice-primar Dan Diaconu, o are, precum și discuția foarte deschisă avută cu reprezentanții structurilor locale dar și ai comunității de IT sau a antreprenorilor.

Alte aspecte abordate în cadrul workshop-ului au fost:

–          asumarea de către Primărie a procesului de publicare a datelor locale în format deschis

–          disponibilitatea seturilor de date pe care comunitatea le recomandă a fi publicate prioritar în format deschis, împreună cu un calendar în acest sens

–          identificarea unor proceduri de lucru și a unor persoane de contact între Primărie și comunitățile City Projects și SmartCity Timișoara.

Cred că această inițiativă demonstrează  interesul puternic local în ceea ce privește publicarea de date locale în format deschis și de lucrul alături de comunități locale pentru desfășurarea eficientă a procesului. Contribuția acestor comunități, precum și interesul și entuziasmul arătat, reprezintă un avantaj ce trebuie fructificat, input-ul pe care aceste comunități îl pot aduce în inițiativele privind datele deschise fiind unul deosebit de important și să ajute la dezvoltarea unor programe locale mult mai eficiente.

Am constatat de asemenea, cu multă plăcere, cât de puternică este comunitatea locală din Timișoara și am admirat modul de lucru în colaborare cu autoritățile locale. SmartCity Timișoara și City Projects sunt foarte active în acest sens și trebuie să-i menționez aici, alături de Siviu Vert, pe Bogdan Solga, Raul Ciotescu si Dan Bugariu. Aceste comunități pot și vor să contribuie la proces printr-o serie de inițiative, cum ar fi:

–          propunerea de soluții IT și de proceduri de lucru pentru expunerea și întreținerea seturilor de date

–          analizarea seturilor de date din perspectiva caracterului lor public și cu protejarea datelor private

–          oferirea de servicii de analiză și consultanță instituțiilor publice în vederea identificării modului de corelare a datelor care circulă între aceste instituții

–          popularizarea în rândul firmelor comerciale locale a conceptului de date deschise și oportunitățile ce se ivesc din utilizarea lor

–          atragerea comunităților tehnice locale în procesul dezvoltării informaționale a orașului

–          organizarea în plan local a unor hackaton-uri și sesiuni de lucru cu un caracter periodic, în scopul dezvoltării de aplicații pentru oraș.

Nu în ultimul rând trebuie menționat sprijinul acordat de Universitatea Politehnică Timișoara și implicarea domnului profesor Radu Vasiu în organizarea evenimentului. Cred mult în rolul de catalizator pe care un centru universitar cum e cel din Timișoara îl poate avea.

Așa cum spuneam și în cursul întâlnirii avute, Timișoara are toate ingredientele pentru a deveni un exemplu în folosirea datelor deschise: o administrație deschisă, o comunitate IT puternică și activă și un centru de cercetare-dezvoltare universitar important. Ține de efortul conjugat al tuturor pentru ca aceste ingrediente să se transforme într-o poveste de succes – în primul rând pentru comunitatea locală dar și pentru alte orașe din România sau, de ce nu, din lume.

De ei dar și de noi, ceilalți, ține ca acel celebru îndemn ”Azi în Timișoara, mâine în toată țara!” să se aplice și în schimbarea pe care administrația publică o poate avea prin transparență și folosirea datelor deschise.