Invitație de participare la întâlnirea de lucru ”Cadrul OGP pentru stimularea participării și consultării societății civile”

DistribuieTweet about this on Twitter
Twitter
Share on Facebook
Facebook

În contextul aprobării celui de-al patrulea Plan Național de Acțiune 2018 – 2020 al Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă (OGP), Secretariatul General al Guvernului, prin Direcția Guvernare Deschisă și Relația cu Societatea Civilă, și-a asumat îndeplinirea următoarelor angajamente: Uniformizarea practicilor privind procesele de consultare publică și Extinderea standardelor privind accesul la informațiile de interes public la nivelul autorităților publice locale

INVITAȚIE de participare la întâlnirea de lucru ”Cadrul OGP pentru stimularea participării și consultării societății civile”- 5 iulie 2019

Secretariatul General al Guvernului organizează, în contextul implementării angajamentelor menționate, întâlnirea de lucru “Cadrul OGP pentru stimularea participării și consultării societății civile”, ce va avea loc în data de 5 iulie 2019, între orele 10:00 – 13:00, la Palatul Victoria, Piața Victoriei, nr. 1, București.

În acest sens, Secretariatul General al Guvernului invită reprezentații organizațiilor neguvernamentale care doresc să participe la crearea unui cadru optim și eficient al proceselor de consultare publică.

Pe agenda întâlnirii de lucru se află următoarele tematici:

  • 09:30-10:00 Primire și înregistrare participanți
  • 10:00-10:30 Expunerea priorităților Secretariatului General al Guvernului în cadrul Planului Național de Acțiune 2018-2020 al Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă
  • 10:30-12:00 Prezentarea noii versiuni a platformei guvernamentale E-Consultare și discuții referitoare la funcționalitățile acesteia
  • 12:00-13:00 Discuții libere: probleme, sugestii, propuneri

Mulțumindu-vă pentru eforturile comune de a contribui la un cadru bazat pe transparență și guvernare deschisă, vă rugăm să transmiteți intenția de participare la eveniment la adresa de e-mail: radu.dragomir@gov.ro, telefon 021.314.34.00, interior 1203, până la data de 2 iulie 2019. Confirmarea participării va fi comunicată celor înscriși prin e-mail, în limita a 30 de locuri, în ordinea cronologică a înscrierilor.