Arhiva: Transparenta

Influența publicării datelor deschise asupra sistemelor IT guvernamentale

Datele prelucrate de sectorul public sunt văzute de ceva vreme ca o resursă pe baza căreia pot fi construite afaceri de succes, dar și ca o fereastră deschisă spre actul de guvernare. Ambele abordări sunt nu numai legitime, dar au și susținători de marcă precum Uniunea Europeană, prin Directivele PSI, și Open Government Partnership, prin accentul pus pe transparența guvernamentală. Completându-se reciproc, aceste viziuni adresează un orizont mai larg de timp, necesar pentru transformarea de substanță a societății în una a guvernării participative și a unei economii bazate pe date.

Asupra aceleiași problematici s-a aplecat și proiectul realizat împreuna cu OCDE – Public Governance Review – Romania Scan 2016 – la care au putut contribui numeroase persoane care activează în administrația publică sau sunt specializate în practica guvernării.

Toate cele de mai sus se concentrează mai ales asupra aspectelor organizaționale care susțin actul de guvernare și implicit producerea de date.  Deși foarte importantă, publicarea datelor trebuie însoțită însă și de o calitate corespunzătoare a acestora.

Calitatea datelor deschise reprezintă o preocupare la nivel internațional, România fiind conectată la rețelele de bune practici în domeniu. Sunt însă situații din care aici, la centrul Guvernului, am învățat foarte mult și pe care le-am adus constant în discuție.

datagov

Mai mult

Trafic record pentru data.gov.ro

Săptămâna 02-08 mai 2016 va rămâne de referință pentru Portalul Național de Date Guvernamentale – data.gov.ro. Pe parcursul acesteia, ANAF a publicat, pentru prima dată și în exclusivitate, datele cu privire la datornicii persoane juridice mari și mijlocii ca date deschise. Pe lângă publicarea acestora în format reutilizabil, a existat în premieră și posibilitatea inserării în paginile din mass-media și social-media a unor vizualizări ale datelor conectate direct la sursă – portalul de date. Astfel, cititorul a putut avea în aceeași pagină atât datele brute, originale, cât și comentariile și interpretările autorului articolului.

Provocarea tehnică a fost deosebită, platforma a susținut decent o încărcare de 100 ori mai mare decât cea obișnuită în urma recurgerii la un plan de măsuri tehnice implementate gradual pe parcursul zilei. Astfel s-a atins un maxim de 1400 vizitatori simultani și un număr de vizitatori unici mai mare de 110.000 pe parcursul a două zile, fără a include în calcul vizualizările din terțe pagini. Mai multe informații în galeria de imagini.

Capital

Deschiderea sesiunii de înscriere în cadrul Programului pilot al OGP: Guvernare deschisă la nivel local

Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă (Open Government Partnership) a lansat programul pilot pentru implicarea directă a actorilor locali în Parteneriat: Subnational Pilot Program. OGP are ca scop angajarea guvernelor celor 69 de țări participante în acțiuni concrete privind promovarea transparenței, lupta împotriva corupției și utilizarea noilor tehnologii pentru a consolida actul de guvernare.

Acum OGP dorește să includă autorități publice de la nivel subnațional interesate de transformarea guvernării și parteneri din societatea civilă într-un program pilot menit să ajute reformele pentru o guvernare deschisă.

Entitățile subnaționale selectate pentru prima etapă a Programului sunt:

Austin, United States
Bojonegoro, Indonesia
Buenos Aires, Argentina
Elgeyo Marakwet, Kenya
Jalisco, Mexico
La Libertad, Peru
Madrid, Spain
Ontario, Canada
Paris, France
Sao Paulo, Brazil
Scotland, United Kingdom
Sekondi-Takoradi, Ghana
Seoul, South Korea
Tbilisi, Georgia

Obiectivele programului:

Să promoveze angajarea în susținerea principiilor OGP la diferite nivele ale guvernării și să responsabilizeze actorii de la nivel local, unde cetățenii accesează direct servicii și informații.

Să identifice cele mai bune modalități și structuri prin care OGP poate susține autoritățile locale pentru ca acestea să fie mai deschise, responsabile și să răspundă nevoilor cetățenilor. Mai mult