Arhiva: Consultare publică

Club OGP la Timișoara – 4 noiembrie 2016

Club OGP

Clubul OGP a apărut în anul 2014 din dorința de a crea un spațiu în care să aibă loc în mod constant întâlniri informale între reprezentanți ai administrației și ai societății civile, cu scopul de a dezbate teme legate de guvernare deschisă.

Până în prezent, Clubul s-a desfășurat exclusiv în București, însă, în urma interesului crescând de la nivel local față de tematica guvernării deschise, cât și din nevoia administrației centrale de a extinde procesul de promovare a principiilor OGP, va fi organizat pentru prima dată Clubul OGP la nivel local în municipiul Timișoara.

Împreună, vom dezbate principii de guvernare deschisă la nivel local și o serie de subiecte de interes pentru comunitatea din Timișoara:

Ce înseamnă Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă (Radu Puchiu, Secretar de Stat, Cancelaria Prim-Ministrului);

Guvernare deschisă la nivel local: principii, obiective, actori implicați (Codru Vrabie, Funky Citizens, primul raportor independent din partea Open Government Partnership);

Administrația deschisă în municipiul Timișoara (Dan Diaconu, Viceprimarul municipiului Timișoara);

Priorități ale comunității din Timișoara, din perspectiva Asociației Smart City (Dan Bugariu, Președintele Asociației Smart City Timișoara);

–  Importanța implicării mediului academic în dezvoltarea comunității (Radu Vasiu – Președintele Senatului Universității Politehnica Timișoara, Viorel Proteasa – director al Centrului de Politici Publice al Universității de Vest Timișoara).

Vă așteptăm vineri, 4 noiembrie 2016, începând cu ora 10:00, la sediul Consiliului Județean Timiș.

Pentru confirmarea participării, vă rugăm să ne scrieți pe adresa ogp@gov.ro sau să completați formularul de înscriere.

Draft co-creation guidelines

ogp-guidelines

Noul ghid pentru co-creare este în consultare publică până la data de 7 noiembrie 2016 și colegii de la OGP Support Unit așteaptă comentarii și sugestii privind recomandările elaborate de subcomitetul Criteria and Standards.

Acestea vizează îmbunătățirea modului de colaborare între guvern și societatea civilă  în toate etapele aferente planurilor naționale de acțiune: dezvoltare, implementare și monitorizare. De asemenea, se bazează pe niște cerințe minime, dar și pe exemple de bună practică.

Mai multe detalii: aici.

Consultare publică Raport autoevaluare PNA OGP 2014-2016

consultare-publica OGP

În perioada 13-27 septembrie, se desfășoară consultarea publică privind draftul Raportului de autoevaluare a Planului Național de Acțiune OGP 2014-2016.

Raport autoevaluare PNA 2014-2016.doc

Raport autoevaluare PNA 2014-2016.odt

Raport autoevaluare PNA 2014-2016.pdf

anexa_seturi-de-date-publicate_13sept-2016.xls

inventar-seturi-de-date-_13sept-2016.xlsx

Așteptăm completări, comentarii și/sau sugestii, pentru a fi incluse în varianta finală a Raportului, ce va fi publicată în data de 30 septembrie, în română și în engleză, pe site-urile ogp.gov.ro și opengovpartnership.org.

Vă adresăm rugămintea de a trimite observațiile dumneavoastră în format electronic până la data de 27 septembrie 2016, la adresa ogp@gov.ro.